Una din cinci mașini rulate din România au kilometrajul modificat, iar mai bine de jumătate dintre acestea au fost avariate, reiese dintr-o analiză întocmită de o platformă care furnizează rapoarte despre istoricul auto, relatează Agerpres.
Platforma digitală pentru mașini rulate Spotawheel, proaspăt lansată în România, a atras o investiție de 110 milioane de euro, fonduri ce vor fi folosite pentru finanțarea expansiunii în Europa, inclusiv pentru creșterea numărului de angajați.
Achizițiile de automobile second-hand, preponderent din Germania, au început să revină în România, odată cu ridicarea restricțiilor de circulație din Europa. În același timp, lipsa de mașini noi la dealeri îi împinge pe români către automobile rulate, renunțând pentru moment la achiziția unui vehicul nou.
Guvernul a modificat legislația privind mașinile rulate aduse în România, urmând ca obligația înregistrării la Registrul Auto Român (RAR) să revină celui care cumpără mașina din străinătate și o aduce în țară, a anunțat ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu. Potrivit acestuia, statul a pierdut în ultimii cinci ani 1,4 miliarde de lei din frauda comisă de cei care cumpără mașini din alte state UE și le aduc pentru revânzare în România.
Renault a intrat în acționariatul heycar, o platformă de vânzări pentru automobile rulate controlată de Volkswagen și Daimler, cu operațiuni în Germania, Marea Britanie și Spania. Proprietarul Dacia vrea să aducă platforma în Franța și spune că investiția va contribui la dezvoltarea acesteia în Europa.
Românii interesați de vehicule second hand vor ca numărul de kilometri parcurși să nu depășească 37.000, în timp ce la nivel internațional, clienții sunt mai flexibili și achiziționează vehicule cu un număr mediu de 40.000 de kilometri parcurși, arată o analiză a platformei Tradus, potrivit căreia decizia de cumpărare a românilor este influențată de țara de proveniență a mașinilor, ei se orientează în special după vehicule din Germania, Italia și Belgia.
O analiză a pieței românești de mașini rulate arată că aproape un sfert din autoturismele second-hand vândute în România au fost avariate, în timp ce media de kilometri „dați înapoi” este de aproximativ 60.000 de kilometri.
Conglomeratul nipon SoftBank Group va achiziționa 20% din acțiunile platformei germane de vânzări mașini rulate Auto1, cu activitate și în România, în schimbul a 460 milioane de euro. Investiția japonezilor, prima din Germania, evaluează Auto1 la 2,9 miliarde de euro.
Peste un milion de mașini second-hand au fost înmatriculate sau reînmatriculate în România anul trecut, cifră care reprezintă un record al tuturor timpurilor. Multe dintre acestea au diferite probleme, de la uzualul kilometraj modificat până la daune neraportate, după cum a mai arătat Profit.ro pe baza datelor AutoDNA. Cu toate acestea, cumpărătorii merg mai mult “pe încredere” și verifică doar în cazuri rare automobilul, deși metodele de control sunt astăzi variate și accesibile ca preț.